Radu Drăgușin, fundașul lui Spurs, trăiește un adevărat coșmar la Tottenham.
Fotbalistul lui Ange Postecoglou a primit o veste groaznică înaintea meciului cu Everton din etapa a 2-a.
Radu Drăgușin a fost rezervă neutilizată contra lui Leicester, scor 1-1, în prima etapă din Premier League. Ange Postecoglou, antrenorul lui Tottenham, a decis să-l lase pe bancă și în meciul cu Everton.
La finalul sezonului trecut, tehnicianul lui Spurs promitea că îi va oferi mai multe minute fundașului român, însă nu pare că s-a ținut de cuvânt.
Presa engleză anunța că Drăgușin nu are nicio șansă să fie titular la Tottenham atâta timp cât Cristian Romero și Micky van de Ven vor fi apți de joc.
„Radu Drăgușin își va dori mai multe minute în acest sezon, dar cuplul de fundași centrali (n.r. Cristian Romero și Micky van de Ven) va fi grei de despărțit dacă unul dintre cei doi nu se va accidenta.
Pedro Porrro și Destiny Udogie sunt certitudini în partea dreaptă și cea stângă a apărării”, au scris cei de la Express.co.uk.
Tottenham: Vicario – Porro, Romero, van de Ven, Udogie – Bissouma, Maddison Kulusevski – Johnson, Son (c), Odobert. Rezerve: Forster, Drăgușin, Davies, Spence, Gray, Bergvall, Sarr, Werner, Richarlison.
Everton: Pickford – Dixon, Keane, Tarkowski (c), Mykolenko – Gana, Iroegbunam, Doucore; Harrison, McNeil, Calvert-Lewin. Rezerve: Virginia, Holgate, Ndiaye, Beto, O’Brien, Maupay, Lindstrom, Metcalfe, Armstrong.
Mai mulți fani ai lui Tottenham l-au cerut titular pe Radu Drăgușin și l-au criticat pe Ange Postecoglou pentru decizia de a-l ține pe bancă în meciul cu Leicester.
„Concluziile după meci: Drăgușin trebuia să înceapă în fața lui Romero”, „Nu pot să cred că Drăgușin a refuzat Bayern Munchen ca să încălzească banca la Spurs”
„Poate e timpul ca Drăgușin să-l înlocuiască pe Romero în primul 11”, „Ce i-a făcut Radu Drăgușin lui Ange?”, „Pune-l pe Drăgușin și scoate-l pe Romero. E pierdut complet”, au fost doar câteva dintre comentariile fanilor apărute pe X.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER